Rusia a efectuat noi raiduri în Siria, împotriva rețelei Al-Qaida și rebelilor islamiști

Rusia a efectuat noi raiduri în Siria, împotriva rețelei Al-Qaida și rebelilor islamiști
Publicat: 01/10/2015, 17:33

„Patru avioane ruse de război au vizat baze ale Jaish al-Fatah (Armata Cuceririi), la Jisr al-Shughur și la Jabal al-Jawiya (în provincia Idleb), și au bombardat de asemenea poziții ale grupărilor armate, baze și depozite de arme din Hawach, în provincia Hama”, a precizat sursa citată.

Din Armata Cuceririi fac parte în special Frontul al-Nusra, aripa siriană a al-Qaida, și grupări islamiste ca Ahrar al-Sham.

Rusia, care susține demult încercările președintelui sirian Bashar al-Assad de a rămâne la putere, a lansat miercuri atacuri aeriene în Siria, primul său angajament militar în străinătate după patru decenii.

Deși ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a spus că Rusia efectuează operațiuni precise împotriva pozițiilor terestre ale grupării Stat Islamic, Statele Unite și aliații lor și-au exprimat îngrijorarea că Moscova îi bombardează de fapt de rebelii susținuți de Occident, care luptă împotriva lui al-Assad.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
×